Ceea ce semeni,aceea vei și recolta


Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. 

                  Galateni 6:7


De prea puține ori auzim acest verset, chiar și in mediul evanghelic. E ceva ce te macină,sau te provoacă la o examinare complexă a conștiinței,când citești aceste gânduri.

Mereu zugrăvim imaginea lui Dumnezeu ca o bunătate infinită,o dragoste extrodinară. Și nu e nimic mai adevărat și mai îmbucurător.Dar uităm de un atribut extrem de important.Direct proporțional cu dragostea și bunătatea lui Dumnezeu. Este vorba despre acel foc mistuitor care este neglijat de atât de mulți.

În aceste vremuri,omul batjocorește atat de mult pe Dumnezeu...

Este din ce în ce mai convins că totul vine dintr-o explozie magică,este convins că el defapt se trage din maimuță,este convins că este liber să facă orice fără a suporta nici o consecință,este convins că nu omul a fost creat de Dumnezeu ci defapt omul l-a creat pe El (lucru auzit personal),și câte alte lucruri nebune.

Este vremea să se audă că Dumnezeu nu se lasă batjocorit. El ne face răspunzători pe fiecare din noi pentru ceea ce avem și știm.Este vremea să se audă că focul mistuitor nu e doar de formă,ci va deveni un o realitate cruntă pentru cei care încă își mai permit să cocheteze cu Dumnezeu,cei care încă îl iau în râs prin fel de fel de vorbe murdare,sau neascultare.

Este vremea să se audă că ceea ce omul va semăna,accea va și recolta.Pentru că și viața ne învață că nu poți semăna neghină,și apoi să culegi grâu.

De aceea,astăzi cât incâ inima ta funcționează,cât timp nu esti acoperit de doi metri de pământ sau de un capac de cavou,oprește-te și intreabă-te care este relația ta cu Dumnezeu. Uită-te ce ai semănat în ogorul pe care îl administrezi de atâția ani. Întoarce-te cu fața spre El,și spune-i că vrei sa faci voia Lui.Astăzi cât mai poți accesa dragostea și bunătatea Sa.

Se simte că secerișul e aproape,de aceea hai să semănăm din Dumnezeu,pentru a culege din El o veșnicie.
 
 

Comentarii

Postări populare