Tu ce cari?

,, Și aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. "

                               1 Petru 5:7

,, Grijile sunt asemenea copiilor mici: cu cât îi îngrijești, cu atâta cresc mai mari... " , spunea fratele nostru Richard Wurmbrand.

 Și ne supunem spinarea sufletului la mari eforturi. Mai ales în ultima vreme.Ni se pare normal să ne ingrijorăm.Că doar nu o să stăm nepăsători...Ne incarcăm cu fel de fel de poveri. Din ce în ce mai grele, și obositoare. 

La drumul pe care îl avem de parcurs, grijile sunt piedici. Sunt pioneze care ne lipesc de Pământ. Sunt cele mai bune ancore pe care Satan le folosește ca inima să ne fie legată de viața de aici. 

Ori noi, avem o altă destinație. Despre care uitam ușor când ne aruncăm privirile pe geamul lumii. De aceea Dumnezeu a dat o indicație precisă lui Noe : Fereastra corabiei să bată spre CER. Altfel o să îți pierzi si mintea și inima privind în jur. Ori, stând pe fereastră, te va apuca somnul. Și nu stii cand ai putea cădea ca Eutih. 

Cei ce cred în Hristos, și îl urmează, au primit o cetățenie nouă : a Cerului. Și într-acolo nu poti duce orice. Rucsacul plin de gunoaie te trage înapoi.
El să fie plin de fapte bune, faptele credinței, roade ale Duhului Sfânt. 

Lăsați grijile în seama Celui care poate totul. Și luați sarcina Domnului. Doar ea e potrivită omului. Restul sunt piedici. 

Să nu ne abatem de la țintă, alergând după lucruri de nimic... Să nu cărăm gunoaie. 

Comentarii

Postări populare